Bath & Body Works – Lotiune de Corp Brown Sugar & Fig – Review (#blogmas 7)

lotiune-bath-and-body-works

Acum ceva timp, va spuneam ca am facut o mica comanda pe A Thousand Wishes si va vorbeam despre ea aici (click). Produsul de care eram cea mai curioasa a fost lotiunea de corp asa ca am pus-o la treaba cat mai repede ca sa vad ce stie sa faca. Am folosit-o destul de mult in ultima luna, asa ca pot veni cu un review complet pentru voi.

Pot sa va spun ca am o relatie de dragoste – ura cu acest produs si o sa vedeti indata de ce.

Miros: Aroma acestei lotiuni de corp este foarte faina. Te duce cu gandul la un parfum si nicidecum la un produs de ingrijire a corpului. Desi contine zahar, nu are deloc o aroma dulce sau innecacioasa. Daca as sti cum miros smochinele, v-as spune si daca se simte mirosul lor in acest produs sau nu, dar din pacate, habar n-am ce aroma au. Asa ca ramanem la mirosul de zahar. In orice caz, lotiunea asta de corp are un parfum pretios si foarte potrivit pentru anotimpul rece. De altfel, produsele de la Bath & Body Works sunt cunoscute pentru aromele lor originale si delicioase.

Textura: Aceasta lotiune de corp este foarte lichida si sincer, nu ma asteptam la asa ceva. Are mai mult textura de lapte de corp. Nu stiu cat va puteti da seama din poze, dar efectiv, acest produs curge din sticla de parca ar fi gel de dus. Acesta este unul dintre aspectele care nu-mi place la el.

produse bath & body works

Ce imi place:

  • Are un sistem de dozare foarte bun. Astfel, desi produsul este foarte lichid, reusesc sa-l dozez cum trebuie in palma.
  • Parfumul persista pe piele foarte mult timp. Daca o folosesc seara, a doua zi dimineata pielea inca mai miroase a lotiune de corp. Parfumeaza chiar si pijamalele si asternutul. 
  • Nu este un produs foarte gras si ofera hidratare medie. Pentru mine este ok din punctul asta de vedere, dar daca aveti pielea super uscata, s-ar putea sa nu faca fata.

Ce nu imi place:

  • Asa cum am mentionat si mai sus, nu imi place ca are o textura foarte lichida, ceea ce ne duce la urmatorul punct.
  • Ceea ce aproape ca urasc la acest produs este faptul ca intra extraordinar de greu in piele. Am incercat sa pun si mai putin produs ca m-am gandit prima oara ca poate folosesc eu prea multa crema, dar am avut acelasi rezultat. Trebuie sa insist foarte mult ca sa patrunda in piele si mai mereu raman cu o usoara pelicula la suprafata. Este exact ceea ce detest eu la o lotiune de corp. Nu vreau sa stau dupa baie jumatate de ora sa ma chinui si sa ma masez intr-una ca sa intre cateva grame de produs in piele, cand ar trebui sa faca asta instantaneu. 

Asadar, desi imi place foarte mult cum miroase aceasta lotiune de la Bath & Body Works si ador parfumul pe care il lasa pe piele, nu stiu daca o voi mai recumpara (nu stiu ce sa spun de alte arome). Am vazut ca au si creme de corp la tub. Poate acelea sunt mai putin lichide si intra mai rapid in piele. O sa vad pe viitor, cand o sa ma mai incumet sa dau o comanda. 

Deci, per total, nu prea va recomand acest tip de produs de la ei. Consider ca piata este plina de multe alte produse de hidratare a corpului care miros la fel de bine, dar care fac o treaba mult mai buna la capitolul hidratare, fara sa lase pelicule grase pe piele.

Voi ati incercat ceva de la Bath & Body Works? Daca da, cum vi s-au parut produsele?

Cu drag,

Andreea M.

Beauty tips aici:

Garantat, fara spam.

Leave a Reply