kiehl's in iasi

kiehl's in iasi

Wow! Săptămâna asta a început cu o veste foarte bună: Kiehl’s a venit în Iași! Cum care Kiehl’s? Acea firmă de cosmetice din Statele Unite care m-a vrăjit de la prima utilizare a produselor lor.

Dacă mă urmăriți, știți că am avut mai demult ocazia să testez câteva poțiuni magice de-ale lor și am rămas plăcut impresionată. Puteți citi sau reciti articolul cu pricina aici (click). Acolo am scris și câte ceva despre companie și despre produsele încercate atunci.

Kiehl’s în Iași

Acum hai să revenim la vestea cea bună. Însă, înainte de a trece mai departe, vreau să mulțumesc din nou Mihaelei, Lucianei și Ioanei pentru răspunsul pozitiv, pentru invitație și pentru căldura cu care am fost primită. Înseamnă foarte mult pentru mine și pentru Beauty Control.

Așadar, marți, 30 Mai, a avut loc deschiderea magazinului Kiehl’s în Palas Mall. Mi s-a spus să intru pe la intrarea dinspre Palatul Culturii și am înțeles mai apoi de ce a fost făcută această mențiune. La intrare am fost întâmpinată cu o limonadă delicioasă și apoi a urmat o vânătoare de indicii pentru a găsi parola de intrare în magazin (parola pe care o vedeți scrisă pe avionul de hârtie).

deschidere magazin kiehl's

Mi s-a părut foarte faină și originală această idee. A crescut și mai mult suspansul și nerăbdarea de a ajunge la „locul faptei”. În timpul căutării de indicii am apucat să fac și o poză cu Dl. Bones. Trebuie să vă mărturisesc că este foarte șarmant și arată mult mai bine în realitate decât în poze. 😉

mr. bones kiehl's

Din păcate, nu am reușit să fac nicio poză din timpul vânătorii de indicii pentru că eram cu ochii după următoarele indicii și mai aveam și mâinile ocupate cu tot ce se poate, de la geantă și telefon la avionul pe care trebuia să scriu parola. Să-mi fie cu iertare. Dar am un selfie cu Dl. Bones. 🙂

Magazinul Kiehl’s

deschidere kiehl's iasi

După ce am aflat parola magică, m-am îndreptat spre magazin unde am fost întâmpinată cu Prosecco de data aceasta. Însă eu am rămas fidelă limonadei mele. Cred că am ajuns prima pe acolo. Da, sufăr de punctualitate.

Fetele care m-au întâmpinat au fost deosebit de drăguțe și prietenoase, ca de altfel tot personalul și toți organizatorii. Nota 10+ pentru acest lucru. Ar trebui să fie o chestie obișnuită în orice magazin și loc în care se lucrează cu publicul.

De cum am pășit în magazin, am fost vrăjită – este SUPERB! Toate produsele sunt atât de frumos și de curat aranjate, iar decorațiunile sunt plasate cu atât de mult bun gust. Sincer, nu m-ar deranja să am o casă care să arate așa. :)) Fiecare colțișor de acolo merită o poză, ca drept dovadă că am făcut peste 100 de poze în magazin, dar deh, nu le pot include pe toate în articol.

kiehl's in iasi

După ce am pășit pragul magazinului, am fost invitată la o consultație a tenului. Chiar eram foarte curioasă să văd cum se prezintă pielea feței și, spre surprinderea mea, a fost chiar OK. Mi s-a confirmat că am tenul mixt spre gras (mai ales acum pe timp de vară) și am rămas puțin mirată când am aflat că am un nivel bun de hidratare a pielii (44%). Am fost mirată pentru că încă mai am de lucrat mult la partea cu băutul celor 2 litri de apă pe zi. Dar sunt bucuroasă că am aflat asta și acum trebuie să lucrez să mențin acea hidratare.

kiehl's romania

Mi-au fost date niște recomandări de produse specifice tipului meu de ten și problemelor pe care vreau să le combat și am primit și o punguță cu eșantioane. De-abia aștept să le încerc!

esantioane kiehl's

Partea faină este că puteți profita de această consultație gratuită în orice magazin Kiehl’s din țară (deci da, inclusiv la Iași) și veți primi și mostre pentru produsele care vă sunt recomandate. Astfel, le puteți testa înainte de a le cumpăra și vă puteți convinge dacă vi se potrivesc sau nu. Mie îmi place foarte mult această politică. Mereu îmi place să testez produsele înainte să-mi iau variantele full-size, mai ales dacă au prețuri ceva mai mari. Astfel, îmi dau seama dacă își merită banii sau nu.

Produsele Kiehl’s

După ce am făcut consultația, m-am pus la făcut poze (mă bucur că bateria telefonului a fost de partea mea în această misiune). M-am uitat la toate produsele și am văzut că au și variante pentru corp și păr, dar și game dedicate bărbaților.

kiehl's palas iasi

Am mai băut o cafea foarte bună cu frișcă, am mai schimbat o vorbă-două și a venit și timpul să-mi iau rămas-bun de la Dl. Bones (pentru moment). La plecare am primit și un goodie bag cu câteva produse. Nu mă așteptam, sincer, mai ales după ce primisem deja punguța cu eșantioane. Dar vă dați seama că m-am super bucurat.

În punguță erau două mostre de măști (sunt foarte curioasă de ele), variante mini de Ultra Facial Cream, Midnight Recovery Concentrate și Ultra Facial Cleanser, un balsam de buze cu mango (pe care încă nu m-a lăsat inima să-l desigilez) și varianta de 15 ml de Daily Reviving Concentrate (pe care de-abia aștept să-l pun la încercare).

produse kiehl's

Per total, a fost un eveniment foarte reușit, cu oameni prietenoși, organizare ca la carte, produse faine și un magazin scos ca din reviste. Mă bucur că am fost acolo și că am putut să vă povestesc și să vă arăt și vouă o mică părticică din tot ce s-a întâmplat. Multumesc Kiehl’s pentru experiența asta faină!

Iar voi trebuie neapărat să treceți pe acolo. Nu o să vă pară rău! Pe cuvânt de cercetaș într-ale cosmeticelor (hmmm, asta merge de slogan)! Ah, și nu uitați să vă faceți o poză cu Dl. Bones. N-ați vrea să-l faceți să se simtă singur și nebăgat în seamă săracul, nu?

Vă mai las cu niște poze, iar între timp, noi ne mai vedem pe:

Instagram – https://www.instagram.com/alm.andreea/

Facebook – https://www.facebook.com/beautycontrolblog/

YouTube – https://www.youtube.com/c/AndreeaMihalache

deschidere kiehl's

kiehl's palas

ultra facial cream

magazin kiehl's in iasi

magazin kiehl's iasi