Nu sunt o persoană romantică. Nici El.

Eu prefer să primesc un burger la Vivo decât un buchet de flori. Iar trandafirii roșii sunt moartea pasiunii. Să fim serioși! Poți mai mult de atât! Pernuțe în formă de inimioară? Căni cu mutrele noastre trântite pe ele? Ursuleți pufoși și roz? Nu, nu și nu!

Cu toate acestea, povestea pe care urmează să v-o prezint se încadrează în categoria celor mai romantice lucruri care mi s-au întamplat vreodată. Ironia sorții!

…Se întâmpla că era vara lui 2016; mai exact, luna Iulie. Ne pregăteam să ne luăm apartament, lucru ce vine la pachet cu foarte multe cheltuieli, după cum poate știți sau vă imaginați. Drept urmare, am căzut de comun acord că o să ne luăm „Adio!” de la concediu în acel an.

Buuuuun, zis și făcut! Sau nu…?

Surpriza

Într-o zi, eram pe terasă la Vivo (romantism level 100; dacă nu mă cunoaște El, atunci cine?) și în timp ce înfulecam grațios din al meu burger, mă trezesc cu două hârtii în față.

Mintea Andreei: „Băi, actele de divorț nu au cum să fie că nu suntem căsătoriți. Oare e atât de oficial încât își dă demisia scrisă din relație?” Normal! La ce se poate gândi femeia dacă nu la cele mai nasoale lucruri posibile.

Cu juma de burger rămas în gât, mă uit pe hârtiile respective.

Prima: un bilet CFR spre Timișoara („Pfiu, incă suntem împreună!”)

A doua: un bilet Wizz Air spre Bruxelles („Măi, ăsta vrea să mă ceară de nevastă!” – v-am zis că mintea femeii se duce numai spre lucrurile negative). Bineînțeles că nu i-am spus și lui ce gândeam. Oricum, poate era totul doar în mintea mea…

După niște runde de „Cum o să ne descurcăm și cu asta și cu apartamentul?” și „De ce ai cheltui banii?”, m-am liniștit și am început să caut  orașe și atracții din Belgia.

Pe Repede-Înainte

Acum o să dau puțin pe „fast-forward” până la momentul culminant pentru că simt că deja m-am lungit prea mult.

O să vă spun doar că CFR-ul este de *****. Un drum extrem de lung de 17 ore de la Iași la Timișoara s-a transformat în unul și mai lung, de 19 ore și am ajuns fix la limită la aeroport.

Din Bruxelles până în Kortrijk, unde am stat la un prieten, am schimbat vreo 4 trenuri (care ne-au făcut să urâm CFR-ul și mai mult!). Pentru asta ne-a ajutat un român stabilit acolo care și-a schimbat ruta ca să ne ajute să ajungem la destinație. Probabil ne-a văzut că eram pierduți în spațiu. Deci mai există oameni buni în lumea asta!

Am reușit să vizităm 5 orașe: Kortrijk, Bruxelles, Bruges, Gent și Lille în Franța. Astfel, am realizat că Belgia este absolut superbă. Până la această vacanță, nu prea mă atrăgea această țară, dar este deosebit de frumoasă, boemă și cu o arhitectură de-ți taie respirația (și niște prețuri pe măsură, dar eh, astea sunt detalii).

Veneția Nordului

Acum, hai să revenim puțin la Bruges. Când am auzit că ajungem și în acest oraș, mi-am amintit instantaneu vorbele unui profesor de facultate care era îndrăgostit de acest loc: „O fi Bruges Veneția Nordului sau Veneția Bruges-ul Sudului?” Veneția n-o vizitasem, dar după aceste vorbe, mă așteptam să dau peste o minunăție de oraș.

Dar să începem cu începutul, zic. Ajungem in gară în Bruges. Prima oprire? Subway. Căci dacă mâncare nu e, nimic nu e!

Străbatem un parc destul de pustiu și ajungem pe celebrele străduțe pietruite, chinul oricărui picior neantrenat. Și totuși… canalele, unde-s canalele?

Ne ducem în Piața Centrală din Bruges care mi-a amintit puțin de Piața Orașului Vechi din Praga. Facem 3 poze, dar trecem mai departe că era un fel de festival/concert și prea multă agitație pentru noi.

Și am mers și am tot mers, stânga-drepta, stânga-dreapta șiii… uite-le, măi! Celebrele canale venețiene! (Ah, ce? Oups!) Canalele din Bruges voiam să spun. Și da, sunt deosebit de frumoase, cu poduri înflorate, multă verdeață, rățuște, lebede și clădiri boeme din cărămidă de o parte și de alta. Ce să mai! E ca un orășel de poveste cu căsuțe din turtă dulce.

Fiind un oraș atât de „instagramabil”, nu puteam să ratez ocazia de a face 100 de poze pe minut. Și în procesul meu artistic, observ că El e ceva cam crispat. „Nu i-o fi picat bine Subway-ul” – mă gândesc.

După sesiunea de poze, o luăm din nou la pas în căutarea unui loc în care să stăm la o bere. Apropo, berea belgiană e delicioasă! (Mai bună decât cea cehă. Sorry not sorry!)

Romantism la Puterea a Zecea

La un moment dat, am ajuns la un lac mai mare și pe malul celălalt am văzut o clădire pe care am denumit-o „Castelul”. Mă rog, era totul doar în mintea noastră, că el era mic, dar avea o oareșcare formă de castel. Trecem podul, intrăm în castel (unde totul avea aspect vintage, pe placul meu) și ne așezăm pe terasă, chiar pe malul lacului.

Romantic much?

Comandăm berea (Yam-yam! Nu, nu sunt alcoolică…) și El cică se duce la baie. Se întoarce și îi dă telefonul prietenului cu care eram ca să îi arate „ceva”, după care bagă mâna în buzunar și m-am prins.

Între timp uitasem de ideea pe care am avut-o la început, cum că avea să mă ceară. Dar a revenit rapid în minte când i-am văzut mâna în buzunar, mână în care, în secunda următoare, avea un inel.

Prima mea întrebare a fost: „ce faci?” Nu știu dacă a auzit asta, pentru că a început să-și spună discursul repetat în baie cu câteva minute înainte. Nu mai țin minte ce a zis, nici el nu mai ține minte, dar era de bine, vă spun eu.

Să vă țin în suspans…?

Ei, am zis „DA”, bineînțeles! În acel moment, se aude pe fundal: „yesss!” Ăsta era prietenul nostru care filmase toată treaba și care se pare că nu avea foarte multă încredere că o să răspund afirmativ.

Au urmat lacrimi, pupici și îmbrățișări de care o să vă scutesc ca să nu fim roz cu totul.

Însă, partea cea mai comică de-abia acum vine: când am ieșit din „Castel”, am văzut că pe plăcuța de la intrare scria „Lake of Love”. Ce putea fi mai „cheesy” pentru cineva care nu are nicio treabă cu romantismul? Am râs, bineînțeles, cu atât mai mult cu cât nu observasem numele locului când am intrat și nici nu a fost o chestie plănuită. Of, destinul ăsta! Cum îi place lui să râdă de noi!

Să vă mai spun că pe drumul de întoarcere am mâncat o gofră de-a locului cu ciocolată și căpșuni și că m-am murdărit cu Nutella aia de zici că aveam 2 ani? Aveam fața și mâinile pline de ciocolată. Cred că și prin păr aveam puțin, iar pantalonii mei negri erau „albiți” cu zahăr pudră. (Da, am poze. Nu, nu vi le arăt!) Cam pe aici s-a terminat romantismul, dar și povestea mea.

Aceasta este și va rămâne cea mai frumoasă și emoționantă amintire din călătoriile mele. Sper că v-a plăcut/distrat/inspirat/motivat (asta pentru băieți; și da, mă refer la pasul ăla „mare”).

Sunt curioasă să aud și poveștile voastre din diverse excursii. Așadar, spuneți-mi în comentarii: care sunt cele mai frumoase amintiri din călătoriile voastre?

Acest articol a fost scris pentru competiția Spring SuperBlog 2018.