Recent, cei de la Cosmetic Plant au lansat o gama noua de produse cu minerale de la Marea Moarta. Gama contine o crema de corp, doua masti de fata, o crema de ochi si trei creme de fata. Produsele sunt destinate fie hidratarii intensive, fie prevenirii ridurilor. Cele anti-aging contin si acid hialuronic. Gasiti intreaga gama aici

Din toata gama, eu am reusit sa testez crema de zi anti-aging cu acid hialuronic, alge marine si minerale de la Marea Moarta. Are si SPF 15, dar este un factor de protectie prea mic ca sa fie relevant. In plus, crema mai contine vitaminele B5, E si A.

Trebuie sa va marturisesc ca am ramas placut surprinsa de acest produs. Nu stiu de ce, dar nu aveam asteptari prea mari de la ea. Tocmai de aceea m-a si surprins atat de tare. 

Eu am avut vreo 10 mostre de 2 ml (multumesc, Alma!), asa ca am reusit sa folosesc crema destul timp ca sa-mi dau seama daca imi place sau nu. Hai sa va spun si voua cum mi s-a parut.

Actiune

  • In primul rand, aceasta crema este super hidratanta si hranitoare, fara sa fie foarte grasa. Din contra, se simte lejer pe ten si intra repede in piele. 
  • Nu lasa nici un fel de pelicula uleioasa la suprafata pielii si nu imi ingrasa tenul (eu am tenul mixt spre gras pe timp de vara). Cu toate acestea, in zilele super-extra-mega calduroase (peste 30 de grade), am folosit-o doar seara (chiar daca are SPF – dar v-am spus ca nu este relevant). Am preferat ceva si mai lejer in acele zile. Ar mai fi de mentionat ca aceasta crema este pentru ten normal/uscat, dar se pare ca mi s-a potrivit si mie.
  • Nu mi-a provocat nici un fel de iritatii pe ten, nu mi-a cauzat acnee si nici n-am observat sa-mi astupe si sa-mi incarce porii. 
  • Din contra, cand o aplicam, simteam ca imi calmeaza tenul si ca il lasa fin si catifelat.
  • Ce ar fi de reprosat ar fi faptul ca, in varianta ei full-size, crema vine intr-un borcanel cu capac. Ar fi fost de preferat sa fie la tub cu pompita ca sa nu intre praf si alte chestiute in borcanel si sa nu se deterioreze ingredientele la contactul cu aerul.

In concluzie, pot spune ca sunt foarte multumita de aceasta noua crema a celor de la Cosmetic Plant. Vine si la un pret super bun (aproximativ 20 de lei), asa ca puteti sa o incercati sa vedeti daca vi se potriveste si voua. Va face cu ochiul or’ ba? 

Meet me on:

Instagram – https://www.instagram.com/alm.andreea/

Facebook – https://www.facebook.com/beautycontrolblog/

YouTube – https://www.youtube.com/c/AndreeaMihalache