Kit-ul Esențial Pentru Îngrijirea Tenului

ingrijirea fetei, ingrijirea tenului, produse pentru ingrijirea tenului

Zilele trecute mă uitam în dulapul din baie unde îmi țin toate produsele pentru față și făceam un mic inventar. Și m-am gândit la un moment dat: „Hmmm, cred că am cam multe produse pentru îngrijirea feței. Eu, care la început aveam doar o cremă de față și un gel de curățare.” Dar deh, vârsta își spune cuvântul. Trebuie să-mi pun mai multe smacuri pe față ca să o păstrez în formă. Ah, vârsta și faptul că încerc și eu să fiu un mic beauty blogger pe-aici pe plaiuri virtuale. 

Trecând peste asta; în timp ce îmi număram eu cremele de față așa cum numeri oile înainte să adormi, m-am gândit că ar fi interesant să fac un articol despre produsele esențiale pentru față. Adicătelea, cam care ar fi minimul necesar în care ar trebui să investiți.

Nu o să vă dau și nume de brand-uri, pentru că nu acesta este scopul articolului, ci o să listez doar categorii de produse. Hai să trecem la treabă!

  • DEMACHIANTUL

Fie că te machiezi sau nu, ai nevoie de un demachiant în viața ta. Și da, trebuie să te demachiezi chiar dacă nu te-ai machiat în ziua respectivă, pentru că tenul absoarbe toate impuritățile posibile și imposibile pe parcursul unei zile. Și cu siguranță nu vrei ca toate acele „dubidoșenii” sa ramână pe fața ta pentru prea mult timp. Ai de ales între demachiante clasice tip cremă, lapte demachiante, ape micelare, uleiuri demchiante. Ohoho, trebuie doar să te hotărăști ce formulă și textură îți place mai mult.

  • DEMACHIANT PENTRU OCHI

Da, știu, ai deja un demachiant. De ce îți mai trebuie și unul separat pentru ochi? Ca să îți ușurezi munca. Dacă obișnuiești să te machiezi intens la ochi sau dacă folosești produse waterproof, atunci sigur îți va trebui un demachiant special pentru zona ochilor. Acestea sunt de obicei bifazice (o parte ulei, o parte soluție de curățare/apă micelară) și îndepărtează machiajul mult mai ușor și mai repede decât un produs de demachiere normal. Uleiul este cel care face toată treaba floare la ureche.

  • GEL DE CURĂȚARE

Dacă te-ai demachiat și ai îndepărtat primele straturi de machiaj, crezi că ai și terminat partea de curățare, nu? NU! Ai nevoie de un gel de curățare care sa lucreze în profunzime, să elimine orice urmă de machiaj și demachiant și să îți lase fața curată și revigorată ca a unui bebeluș. Caută un gel care să fie potrivit tipului tău de piele. De exemplu, dacă ai tenul uscat, nu-ți lua un produs destinat tenului gras, pentru că îți vei usca și agresa pielea și mai tare și nu vrei asta, nu? De asemenea, încearcă să folosești gelul de curățare atât seara, cât și dimineața ca să îndepărtezi toate urmele de reziduuri care poposesc pe tenul tău pe timp de noapte. 

  • CREMĂ DE FAȚĂ

Credeai că nu mai ajung aici, nu? Din nou, caută o cremă potrivită nevoilor tenului tău. Dacă vrei, poți să investești și într-o cremă de zi și într-una de noapte, dar mie nu mi se pare neapărat necesar acest pas (cel puțin, nu acum). Însă, chiar dacă ai doar o cremă, nu uita să o folosești atât noaptea, înainte de culcare, cât și dimineața, ca să îți pregătești tenul pentru machiaj.

  • CREMĂ DE OCHI

Cât de curând, o să vină și un clip despre acest tip de produs, mai exact, despre aplicarea lui (așa că dați un „subscribe” aici, dacă încă nu ați făcut-o). Dar, până una alta, nu ignorați importanța cremei de ochi. Aveți nevoie de ea pentru a vă menține zona ochilor hidratată și pentru a întârzia apariția ridurilor (Doamne ajută!). De asemenea, anticearcănul se va aplica mult mai frumos după o cremă de ochi. Investiți într-un produs bun, care să vă ajute cu problemele pe care le aveți.

  • MASCĂ

Am bagat acest produs la esențiale pentru că mi se pare normal să ai și un fel de tratament în kit-ul de îngrijire. Plus că o mască îți poate oferi și un moment de răsfăț. Ca și la celelalte produse, alege o mască potrivita tenului tău și folosește-o o dată sau de două ori pe săptămână, în funcție de nevoile tale. De preferat ar fi să o folosești după o baie, când ai porii deschiși și poți să îți cureți tenul în profunzime. 

PRODUSE OPȚIONALE

Da, nu m-am putut abține să nu includ și niște produse extra… Iar acestea sunt:

  • Loțiune tonică – ca să fii sigură că ai îndepartat orice urmă de machiaj sau doar pentru revigorare. Unele dintre ele sunt folosite și pe post de tratament, în funcție de ingredientele lor.
  • Exfoliant – dacă ai probleme cu tenul (acnee, imperfecțiuni) sau dacă îți dorești doar o curățare mai profundă din când în când, atunci poți folosi un exfoliant. Acesta nu se folosește de mai mult de două ori pe săptămână ca să nu agresezi tenul.
  • Ser – aici deja intrăm într-o zonă nișată. Dacă ai o anumită problema a tenului: uscăciune, iritații, roșeată, zone sensibile, etc., atunci poți folosi un ser destinat acelei probleme. Un ser este mult mai concentrat decât o cremă (conține mai multe ingrediente active) și de aceea poate să acționeze mult mai bine asupra tenului și să „lupte” mai ușor cu problema respectivă.

Pfiu, în opinia mea, cam astea ar fi produsele esențiale pentru îngrijirea tenului care ar trebui să se regăsească în kit-ul oricărei femei.

Ați mai avea ceva de adăugat? Voi ce produse pentru față folosiți zi de zi?

Cu drag,

Andreea M.

Beauty tips aici:

Garantat, fara spam.

4 comments

  1. ghelbere elena says:

    Cine nu cunoaste ar putea spune ca sunt multe produse pentru ingrijirea fetei, dar nu sunt de loc multe. Aceleasi produse le am si eu si le folosesc zilnic.

    • AndreeaM says:

      Astea sunt doar produsele esentiale. Se pot enumera si mai multe, daca este nevoie. :)) Este foarte bine ca ai toate aceste produse in kit-ul tau. 🙂

Leave a Reply