Buna fetelor! Probabil ati aflat deja ca Vichy a lansat recent un nou fond de ten din gama Dermablend. De data aceasta, au venit cu varianta 3D Correction, destinata tenului gras, cu probleme.
Se presupune a fi un fond de ten corector, adica nu numai ca acopera imperfectiunile, dar le si diminueaza. In plus, cei de la Vichy spun ca ar si “nivela” tenul, de aici si denumirea de 3D Correction. Partea interesanta la acest fond de ten este ca actioneaza si ca un tratament pentru cosuri. El contine acid salicilic care deschide porii si reduce inflamatiile. De asemenea, are in compozitie si eperulina, un ingredient cu un puternic efect de calmare.
Eu m-am inscris in campania celor de la Vichy pentru testarea acestui produs nou si am primit prin posta 2 mostre de cate 1 ml din acest fond de ten. L-am folosit imediat ce l-am primit si pot sa va spun urmatoarele:
- Are o textura foarte fina, spumoasa si se intinde super usor pe piele. In plus, nu aveti nevoie de o cantitate foarte mare la o utilizare, pentru ca acopera foarte bine. Mie mi-a ajuns un pliculet de 1 ml pentru 3 utilizari, deci cred ca este destul de spornic.
- Are o acoperire medie spre mare si “ascunde” imediat toate imperfectiunile. Eu l-am folosit mereu intr-un singur strat si si-a facut treaba cu brio. Acopera toate cosurile, petele, punctele, etc. si umple porii, astfel incat sa nu mai fie vizibili. La partea de nivelare, nu stiu sincer ce sa va spun, pentru ca eu nu am inflamatii foarte multe. Am avut un singur cos care era mai evident si nu mi s-a parut ca fondul de ten a facut minuni la capitolul corectare 3D. Dar nu stiu cum se comporta pe un ten mai problematic. Aveti mai jos niste poze spre demonstratie (inclusiv cu fata mea “minunata” :)) ). Probabil o sa-mi spuneti ca acel “X” nu este acoperit chiar cu totul. Insa, acesta a fost desenat cu un pix cu gel de un rosu foarte intens, o culoare pe care nu cred ca o are nimeni pe fata. A fost facut strict pentru demonstratie.
- Un alt lucru pe care l-am observat este ca matifiaza aproape instantaneu tenul. Il lasa foarte fin si catifelat, fara celebrul aspect de masca. Ba mai mult, multe persoane care m-au vazut data cu el mi-au spus ca nici nu se observa ca sunt data cu fond de ten, ceea ce este un mare plus pentru un astfel de produs.
- La capitolul rezistenta, sunt foarte multumita de el, mai ales ca l-am testat in conditii extreme, inca din prima zi. Eram data cu el si m-a prins o ploaie torentiala. M-a udat din cap pana in picioare, zici ca tocmai iesisem de sub dus. Mi-am zis ca s-a dus si fondul meu de ten si deja ma gandeam la urmele pe care le-a lasat pe fata. Am ajuns, intr-un final, la o baie si cand m-am uitat in oglinda, fondul de ten era acolo, intact. Cu toate ca m-am mai si tapotat pe fata cu un servetel, sa mai sterg din apa. M-am simtit ca in reclame: ploaie, vant – fondul de ten rezista! Deci, nota 10 cu felicitari pentru rezistenta.
Mai trebuie sa mentionez ca mie mi-a placut mai mult cum arata aplicat cu degetele decat cu un buretel de tip beauty blender. Parca intra mai repede in piele asa si se intinde mai bine.
Vichy Dermablend 3D Correction vine intr-un tub negru, elegant, de 30 ml. Este disponibil in 4 nuante: 15-Opal, 25-Nude, 35-Sand si 45-Gold. Costa intre 70 si 90 de lei, in functie de magazinul/farmacia din care il cumparati.
Eu am primit nuanta 25-Nude. Initial, mi s-a parut cam deschisa pentru tenul meu, dar ulterior, s-a uniformizat culoarea. Urmatoarea nuanta (35-Sand) cred ca ar fi prea inchisa pentru mine.
In concluzie, pot sa spun ca Vichy Dermablend 3D Correction isi merita toti banii si este un fond de ten foarte potrivit daca aveti tenul gras, cu probleme. Cred ca pe viitor, voi face si eu o investitie si-mi voi lua varianta full-size, pentru ca mi-a placut foarte mult. Inca ceva: daca aveti pielea uscata si vreti sa folositi acest produs, va trebui sa va hidratati tenul foarte bine inainte sa-l aplicati, pentru ca va accentua toate portiunile uscate.
Va tenteaza acest fond de ten? Il aveti deja in trusa voastra de machiaj? Spuneti-mi in comentarii.