Nu știu alții cum sunt, dar starea mea este mai mereu influențată de mirosurile pe care le simt în jurul meu. S-ar putea spune că sunt dependentă de miresme frumoase (există așa ceva?) și tocmai de asta îmi place să mă înconjor cu tot felul de arome care de care mai deosebite.

Unul dintre motivele pentru care îmi înmiresmez biroul, camera, etc. este legat de aromoterapie și de starea de relaxare pe care mi-o dă. De exemplu, eu am întotdeauna în birou un vas pentru aromoterapie în care ard diverse uleiuri esențiale sau tarte de ceară frumos mirositoare.

Relaxare cu Magic Oil 

Acestea fiind spuse, vă dați seama că am fost foarte încântată când am reușit să testez un produs care conține nu unul, nu două, ci 30 de uleiuri esențiale. Este vorba despre Magic Oil de la Kräuter. Uleiurile provin de la diverse plante medicinale (din culturi bio), cum ar fi lavandă, lămâie, grâu, măsline, aloe vera, portocală, rozmarin și salvie.

Partea bună la acest produs este că poate fi folosit atât pentru aromoterapie (în vasul pentru purificarea aerului sau în cadă), cât și pentru dureri de cap și reumatice (prin masaj), probleme respiratorii (aplicare pe zona nazală) și revigorarea picioarelor.

Eu am folosit acest mix de uleiuri în apa pentru baie (vreo 30 de picături) și a înmiresmat baia instantaneu. Are un miros de plante (logic!) foarte relaxant și este perfect pentru o baie lungă după o zi grea de muncă. Pe mine mă relaxează total o astfel de „practică”. De asemenea, l-am mai folosit în acel vas pentru aromoterapie (vreo 5-6 picături) și nu numai că a parfumat camera, dar mi-a dat și o stare de bine. Îl folosesc când am nevoie de ceva mai multă concentrare la muncă pentru că mă ajută să-mi eliberez mintea de fel de fel de gânduri care n-au nicio treabă cu task-ul meu (da, îl folosesc și acum când scriu acest articol).

Cantitatea acestui produs este mai mult decât generoasă (100 ml) și probabil o să reziste binișor. De asemenea, îmi place că e foarte ușor să dozezi picăturile și nu este riscul să „scapi” mai mult decât trebuie.

Magic Roll pentru Dureri

Și dacă tot vorbim despre plante medicinale, trebuie să știți că cei de la Kräuter au și un Magic Roll (60 ml) numai bun de folosit pentru dureri reumatice sau musculare. Acesta conține plante precum mușețel, mentă, aloe vera, arnică montană, rozmarin și salvie. 

Îmi place faptul că vine sub formă de roll pentru că este foarte ușor de folosit și de aplicat pe zona cu probleme, după care trebuie doar să masezi ca să intre în piele și să-și facă efectul. 

Eu l-am folosit pentru zona cervicală și cea lombară (deh, munca de la birou și vârsta) și chiar m-a ajutat. Își face efectul destul de repede și are și un efect de amorțire pentru că este mentolat (conține camfor și mentol) și se menține acea senzație pe piele timp de câteva minute bune (uite așa te poți răcori vara). 

Tot din cauza acestui efect de răcorire/amorțire, este foarte bun pentru pișcături de țânțari sau alte insecte. Eu l-am folosit pentru astfel de înțepături și calmează foarte repede mâncărimea și iritația pielii. Așadar, mă bucur foarte mult că vara aceasta am o armă foarte bună împotriva țânțarilor (sau măcar a pișcăturilor cauzate de ei).

Dacă sunteți interesate de aceste produse, le puteți găsi pe site-ul celor de la Life Care (click pentru site).

Le-ați folosit? V-ați dori să le folosiți? Aștept părerile voastre în comentarii.

Până data viitoare, ne auzim/vedem pe:

Instagram – https://www.instagram.com/alm.andreea/

Facebook – https://www.facebook.com/beautycontrolblog/

YouTube – https://www.youtube.com/c/AndreeaMihalache