De ceva vreme observ o ură înverșunată împotriva bloggerilor și a vloggerilor. Că primesc o grămadă de produse „pe gratis”, că stau degeaba toată ziua, că își fac poze frumoase și asta-i toată viața lor și multe altele.
Azi m-am lovit din nou de asemenea „hate” și totul a fost legat de beauty kit-ul de la Marie Claire. Le-a mers foarte prost site-ul (a câta oară?) și tot pica și dădea erori și bineînțeles că au apărut tot felul de „teorii ale conspirației”. Că de fapt toate cutiile au fost rezervate pentru bloggeri, că ei oricum primesc totul pe „gratis”. Ei bine, și eu, blogger fiind, am stat și am tot dat refresh la pagina aia până mi-a luat foc mouse-ul și, cu chiu cu vai, am reușit să prind o cutie (sper că am prins-o; până nu văd curierul la ușă, nu cred nimic). Și da, o să plătesc pentru ea 59 de lei; nu mi-o dă nimeni pe gratis.
Ceea ce veți citi în continuarea acestui articol este adresat acelor „hateri” care cred că toată lumea asta a blogging-ului se bazează pe gratuități.
Nimic pe Lumea Asta Nu Este Gratis
Vreau să continui puțin pe ideea asta de „mocăială” pe care o tot bagă lumea la înaintare. Absolut nimic pe lumea asta nu este gratis! Nu o să vină nicio companie la tine să-ți spună: „Vai, ce simpatică ești! Știm că ți-ai deschis blogul ieri, dar ia și tu niște produse moca!” Asta nu o să se întâmple niciodată!
Ca să te bage o companie în seamă, trebuie luni sau chiar ani de muncă. Da, am pronunțat cuvântul „muncă”, pentru că:
- O poză nu se face singură
- Un articol nu se scrie singur
- Un clip pe YouTube nu se filmează și nu se editează singur
Este foarte multă muncă în spatele lor. Uneori stai ore întregi să editezi un clip sau să scrii un articol.
Aș vrea să știu și eu câți din acei „hateri” ar sta 4 ore să editeze un clip, o oră să facă poze pentru blog/Instagram, 3 ore să scrie un articol, etc. Și astea sunt doar niște aproximări venite de la un nimeni (adică je). Bloggerii mai mari muncesc mult mai mult de atât. Și unde mai pui că unii au și un job de 8 ore, de luni până vineri, pe lângă treaba cu blogging-ul pe care o fac din pură pasiune.
Surprinzător, nu?
Da, se muncește în branșa asta și nu vine nimeni să-ți ofere niște produse pe tavă doar pentru că ești tu frumoasă. Primești acele produse pentru toată munca depusă și pentru rezultatele obținute – mă refer aici la numărul de followeri/abonați, etc., pentru că cifrele contează foarte mult în acest domeniu. Și ca să ajungi la acele cifre – ați ghicit – este nevoie de muncă (se pare că ăsta este cuvântul-cheie al acestui articol). Bineînțeles, nu vorbim aici de persoanele cu followeri și abonați cumpărați. Asta e altă mâncare de pește.
Orice Serviciu se Plătește
Gândiți-vă că în viața asta plătiți pentru toate serviciile la care apelați. Fie că vreți să vă tundeți la un salon, fie că vreți să vă schimbați roata la mașină, trebuie să scoateți bani din buzunar.
Pe de altă parte, tot ce primiți de la bloggeri/vloggeri în materie de informații, sugestii, inspirație,etc. este pe gratis. Da, de-abia asta este pe gratis! Pentru că nu vă costă absolut nimic (financiar vorbind) să intrați pe YouTube sau pe un blog sau să stați pe Instagram.
Și cu toate acestea, vi se pare strigător la cer că unii fac și bani din asta sau că primesc produse sau că mai au și campanii plătite (nu vorbim de bloggeri care fac doar reclame). De ce? De unde atâta ură?
Nu e ca și cum vă ia vouă pâinea de la gură sau trebuie să scoateți voi bani din buzunar pentru ei.
Ca să nu mai spun că link-urile de afiliat sunt cel mai mare rău posibil în opinia voastră! Cum să intrați pe acele link-uri și să se îmbogățească X sau Y?
- Vă asigur eu că nu se îmbogățește nimeni din link-uri de afiliat, nici măcar la cel mai înalt nivel (vorbim strict de România). Banii adevărați vin din alte părți, nu din afiliere.
- Dacă îți place de un blogger și dacă acea persoană te-a ajutat să-ți găsești cea mai bună cremă pentru tenul tău (un exemplu banal) sau dacă te-a inspirat în vreun fel, nu te costă nimic în plus să intri pe acel link de afiliat și să îți arăți susținerea. Tu vei plăti același preț pentru produs, iar blogger-ul va primi un procent foarte mic de la acel site.
Și toate aceste procente mici adunate îl pot ajuta pe respectivul blogger să își cumpere o cameră mai bună sau lumini sau orice altceva îi poate îmbunătăți conținutul. Și cine o să beneficieze de acest conținut îmbunătățit? Ați ghicit! Tot voi!
Vedeți? Când o priviți așa, poate fi și în folosul vostru treaba asta cu afilierea.
Folosiți cu Încredere Butoanele de Unfollow și Unsubscribe
Deja m-am lungit foarte mult pentru un articol, așa că o să vă mai spun un singur lucru și apoi o să închei.
Revenind la paralela de mai înainte cu serviciile plătite. Dacă mergeți o dată la un restaurant unde primiți mâncare foarte proastă și unde servirea lasă de dorit, vă mai întoarceți și a doua oară la acel restaurant? Cel mai probabil, răspunsul este „nu”.
Așa este și cu bloggerii care nu vă plac sau care vi se pare că vă bagă produse pe gât. Există butoane de Unfollow și Unsubscribe. Folosiți-le cu încredere! Sunt mult mai „sănătoase” și pentru voi și pentru bloggerii respectivi decât toate comentariile urâte și tot hate-ul pe care îl împroșcați în stânga și în dreapta.
Același lucru se aplică și dacă nu vă plac bloggerii în general, pentru că primesc totul „pe gratis”. Dezabonați-vă de la toți. Astfel, nu veți mai duce grija altora și veți fi mult mai fericiți. Dar e mai interesant să faci „stalking”, nu?
Oricine se poate apuca de blogging. Corect! Dar nu oricine are determinarea, ambiția și puterea de muncă să se țină de treaba asta. Unii renunță după primele luni când văd că nu primesc produsele alea moca pe care le primește toată lumea.
Și încă ceva (ultima chestie, promit!). Este adevărat că nu ne obligă nimeni să pierdem ore întregi pentru un articol sau un clip pe YouTube, dar nici pe voi nu vă obligă nimeni să ne urmăriți doar ca să aveți ce comenta după aia! E atât de simplu!
Îmi cer scuze dacă acest articol a sunat puțin mai agresiv, dar nu mai puteam să „tac”, mai ales că în ultima săptămână am văzut destule cazuri de hate împotriva bloggerilor. Sper că s-a înțeles ce trebuie din acest articol și, ca de obicei, vă aștept părerile în comentarii.
Până data viitoare, ne auzim/vedem pe:
Instagram – https://www.instagram.com/alm.andreea/
Facebook – https://www.facebook.com/beautycontrolblog/
1. Nu uraste nimeni bloggeri. Adica da, sunt frustrati si hateri, dar sunt cazuri izolate. Daca faci o proportie, sunt nici 5% din publicul tau. Heads up!
2. Nu mai folositi, va rog, Litere Gen Capitalize in titluri. Astea sunt americane, iar europenii le-au interpretat ca idei de SEO. Dar la noi nu e asa, iar asta nu conteaza. Hai sa aratam si noi ca stim sa scriem in limba noastra. Da, noi bloggerii.
Hey, multumesc pentru comentariu! :*
1. Unele comentarii pe care le-am vazut in ultima vreme arata altceva. Stiu ca sunt cazuri izolate, dar vad ca e un fenomen care ia amploare, din pacate. Sper sa ma insel.
2. Eu lucrez de foarte multi ani in copywriting si m-am obisnuit sa scriu cu litere mari titlurile. Nu o fac pentru SEO, ci pentru ca imi place cum arata. :)) Sincer, nu consider ca e ceva gresit. Sunt multe alte “atrocitati” gramaticale pe care le fac unii oameni si care sunt mult mai grave decat asta. 🙂
Frumos. Sustin tot ce spui. Si eu sunt blogger si n am prins cutie de la marie claire nici macar cu bani:))😘
Multumesc mult! Imi pare rau ca nu ai mai prins cutia. 🙁 Pupici! :*
Te-a suparat rau de tot cineva. Nu am nimic impotriva bloggerilor din contra sunt cativa pe care ii urmaresc cu placere(si pe tine daca ai observat) si-i citesc cu o patima mai mare decat daca-as citi o carte. Nu-i inteleg p[e cei care va blameaza si exact cum ai spus nu au decat sa se dezaboneze de la paginilor bloggerilor. Capul sus si mergi mai departe cu incredere!
Stiu ca ma urmaresti si iti multumesc mult pentru asta! :* Pe mine personal nu m-a suparat nimeni, dar am vazut foarte multe comentarii dubioase in ultima vreme la adresa bloggerilor in general si chiar nu inteleg de ce. Merg mai departe si sunt mai motivata ca oricand sa fac lucrurile cum trebuie. 🙂 Te pup cu drag! :*
Avem cu totii dreptul la o opinie, asta nu ne face hateri. Doar pentru ca unii nu gandesc la fel ca tine sau ca altii, asta nu ii face hateri, intodeauna ne-am uitat la capra vecinului dar se pare ca in ziua de azi nu il mai invidiezi, il urasti direct :).
Blogger, influencer sau ce o mai fi, nu depune atat de multa munca doar ca sa ma ajute pe mine sa imi aleg un produs, hai sa fim seriosi, de unde atata altruism? Depune munca pentru a mai face un ban, a mai primi ceva gratis sau a face un `job` din asta… La sfarsitul zilei, degeaba strigi tare ca acesti hateri sa dea unfollow, numarul lor (ca-s buni sau rai) te ajuta pe tine sa cresti, asa ca…
Ca follower, pot sa spun doar ca urasc sa vad acelasi produs la 15 `bloggeri` cu un review asemanator daca nu identic, un produs mediocru pus pe un piedestal doar pentru ca a fost primit gratis.