Peter Iepurașul este o animație ce vă așteaptă la cinema din 30 Martie 2018. Însă, până dați voi nas în nas cu ecranul cel mare ca să vedeți filmul, poate vreți să-l cunoașteți mai bine pe acest iepuraș năzdrăvan…

…

A fost odată ca niciodată, un loc magic în inima unei păduri dese. Era atât de bine ascuns că, de când natura l-a donat animalelor, nu a trecut țipenie de om pe acolo timp de sute de ani.

Acolo, toate vietățile trăiau într-o armonie perfectă: copacii erau întotdeauna verzi și viețuitoarele voioase, iar râurile curgeau bucuroase la vale, în timp ce peștii săreau din apă aproape până la cer, de ai fi crezut că-s toți baschetbaliști de profesie.

Fiecare suflet și-a găsit un loc al său acolo. Sus, în copăcei, stau veverițele, ciocănitoarele și râșii. Jos, cum treci de al doilea rând de pini, găsești peștera ursului Jack și a familiei sale. Fie vorba între noi, miroase cam urât acolo, așa că dacă dai de ea, ar fi mai bine să nu te apropii.

Un pic mai departe, și-au făcut casă niște vulpițe cu coada mai stufoasă decât freza lui Chewbacca (și sunt foarte mândre de asta). Vecinul lor este un iepuraș pufos, îmbrăcat într-o haină cam zdrențuroasă, de culoare albastră.

Ați ghicit! Ăla sunt eu, Peter – iepurașul poznaș cu coada ca un papanaș!

Toți locuitorii pădurii mă știu drept un personaj mereu pus pe șotii, cu toate ca nu sunt cu mult mai înalt față de o ciupercuță. Mai mult, unele animale cred că am puteri magice, pentru că am salvat Sanctuarul Animalelor de mai multe ori. Să-mi scadă urechile în lungime dacă vă mint!

Unul dintre aceste evenimente este și povestea preferată a ursului Jack, care ține să o repete de fiecare dată când Sfatul Animalelor se aduna, cu toate că nu îl mai ascultă nimeni de ani buni. Poate o vei face tu…

„Era o zi normală ca oricare alta. Păsările cântau vesele în copaci, soarele abia ieșise dintre nori, în timp ce eu, ariciul Mike și ursul Jack stăteam la taclale la un suc de morcovi (i-am convertit la „morcovism”, dieta inventată de mine).

Dintr-odată, fugind mai mult împiedicat, apare bursucul Hobbs, extrem de terifiat:

  • „Băieți, băieți, veniți repede, se întâmplă ceva catastrofal!!! Niște monștri ne distrug intrarea în Sanctuar.”

S-a dat repede sfoară-n pădure și toate animalele au început să se îndrepte înspre zona unde se aflau monștrii. Cu cât se apropiau vietățile mai mult, cu atât se auzea mai tare un vuiet puternic și un grai nemaiîntâlnit până atunci. Sanctuarul era împânzit de niște animale ciudate pe două picioare care aveau în jurul lor niște animale și mai mari, pe picioare rotunde. Împreună, distrugeau pădurea!

  • „O, nu! Aia era mansarda mea, spuse ciocănitoarea Silvia. De-abia o construisem de curând.”
  • „Și eu mă mutasem la demisol, zise Domnul Cârtițoi. Ce au cu casele noastre? Ne-am plătit toate ratele la timp!”

Oamenii se apropiau din ce in ce mai tare și ne simțeam în imposibilitatea de a face ceva în fața armatei de animale pe două picioare și roți.

Când toată speranța părea pierdută, mi-a venit o idee genială:

  • „Trebuie să îi oprim! Nu se mai poate așa!”
  • „Ce să le faci tu, măi, Țopăilă? Nu vezi că ești cât papucul lor? Vrei să-i legi la șiret?”, au spus restul animalelor.

Bineînțeles că nimeni nu m-ar fi văzut erou, din cauza înălțimii mele. Dar cum mărimea nu contează tot timpul, iar voința și perseverența sunt cele mai bune arme, am reușit, într-un final, să adun toate animalele la un loc:

  • „Am un plan! Dar pentru asta trebuie sa convocăm Sfatul Animalelor. Urmați-mă!”

A fost pentru prima oară când toate animalele s-au adunat împreună, în același timp.

După ore întregi de discuții, am decis să punem în aplicare planul.

Am atacat toți deodată. Albinuțele i-au înconjurat și i-au înnebunit pe oameni cu bâzâitul lor. Vulpile șirete s-au dus tiptil și au dezumflat roțile animalelor cu picioare rotunde, iar frații mei iepurași au strâns 30 de kilograme de morcovi, pe care i-au făcut suc. Nu l-au băut (deși ar fi vrut), ci l-au turnat în loc de benzină, blocând mașinăriile și făcându-le să scoată norișori portocalii pe țeava de eșapament.

Furnicile le-au intrat oamenilor pe sub haine și i-au gâdilat până s-au scăpat pe ei de râs. Între timp, veverițele și-au făcut stoc de ghinde în fălci (vorba aia, aveau unde!) pe care le scuipau cu viteza unei mitraliere în capul oamenilor.

Iar eu țopăiam printre picioarele oamenilor și chiar îi legam de șireturi, pregătind lovitura finală. Când am terminat, am strigat tare “Acum!”, moment în care au apărut aricii în spatele fiecărui om, iar păsările au venit din înaltul cerului împingându-i pe aceștia ca să cadă cu fundul în țepii mai ascuțiți ca unghiile unei pițipoance.

Ultimul cuvânt de spus l-au avut sconcșii care i-au stropit pe oameni cu „mireasma” lor și i-au făcut să miroasă de parcă tocmai ieșiseră din canal.

Unii încă mai aveau niște arici prinși de pantaloni în timp ce fugeau.

  • „Victorie! Victorie! Suntem salvați! Peter, ești un erou! Planul tău a funcționat!”

Țopăiam și râdeam în același timp și, deși orgoliul mă gâdila prin tot corpul, de la codița mea prețioasă până la urechile tip antenă, am spus:

  • „Cu toții suntem eroi, pentru că am salvat împreună Sanctuarul. Dar nu mă supăr dacă-mi dați morcovi gratis toată viața, pentru că am venit cu ideea.”

Și uite așa, pădurea a fost salvată și oamenii nu au mai avut curaj să se întoarcă acolo niciodată. Iar acum, animalele mă știu ca micul iepuraș care s-a dovedit a fi un lider mare. Nu că mă laud, dar cam au dreptate. Pe cuvânt de urecheat bucălat!

…

Dacă vreți să vedeți și alte aventuri ale lui Peter Iepurașul, puteți viziona trailer-ul sau puteți merge la cinema ca să vă bucurați de acest film pentru întreaga familie.

Acest articol a fost scris pentru competiția Spring SuperBlog 2018.