In ultimii ani, toamna s-a transformat din anotimp ingrat intr-unul dintre anotimpurile mele preferate (primavara ramane la loc de cinste, pe primul loc!). Cred ca asocierea cu inceperea scolii ma facea sa fiu atat de nedreapta cu saraca toamna. Si cum nu mai am la ce scoala sa ma duc, am inceput si eu sa observ micile bucurii ale acestui sezon: temperaturile mai suportabile, culorile puternice cu care numai natura se poate juca asa de frumos, posibilitatea de a purta mult visiniu, portocaliu, maro si galben mustar si renintoarcerea la mult-iubitele mele parfumuri gurmande.

Si chiar daca nu mai merg la scoala, mi-am facut temele si, cu ajutorul celor de la Bonprix, mi-am pregatit o tinuta numai buna de un Septembrie sau Octombrie bland.

Aceasta bluza mi-a atras atentia datorita volanelor, dar si a materialului dantelat. Este in culoarea untului si e ceva mai subtire (are si maneca 3/4), dar merge foarte bine cu un maiou in culoarea pielii pe dedesubt si un cardigan/o geaca pe deasupra.

Eu am ales sa o port cu o fusta caramizie, dar se potriveste foarte bine si cu pantaloni/blugi. Este perfecta pentru o tinuta mai eleganta sau smart-casual.

Pentru zilele mai racoroase, am ales un cardigan caramiziu, in ton cu toamna. Este ceva mai lung, ceea ce inseamna ca tine de cald si la spate (deh, de la o varsta!). Imi place culoarea, dar si faptul ca are buzunare, iar materialul este moale si calduros. Ar putea fi un dezavantaj faptul ca nu are un sistem de inchidere, dar eu il prefer asa. Eventual, poate fi prins cu o curea in talie.

Pentru a completa tinuta, am luat si o geanta intr-o culoare superba – un maro coniac – care se potriveste numai bine cu cardiganul, dar si cu bluza. Este din imitatie de piele intoarsa, cu detalii metalice aurii si este compacta, dar incapatoare. Pe langa lucrurile esentiale, imi incape in ea si etuiul de la ochelari, ceea ce este un mare plus, avand in vedere ca am acest talent de a-mi alege doar genti in care incape telefonul si atat.

Revenind la geanta, poate fi purtata pe un umar sau tip postas si cred ca o sa fie geanta toamnei mele. 🙂

Cu aceste piese sunt gata sa intampin toamna. Sa fiu totusi trendy-flendry, chiar daca termometrul ne imbie sa ne infasuram intr-o paturica pufoasa de acum si pana la primavara.

Instagram – https://www.instagram.com/alm.andreea/

YouTube – https://www.youtube.com/c/AndreeaMihalache

Facebook – https://www.facebook.com/beautycontrolblog/

*Acest articol face parte dintr-o colaborare cu BonPrix, dar parerile sunt personale si reflecta experienta mea cu produsele alese.