ingrijire par lung

De la tunsoarea tip „castron” din copilărie (cine a crescut în anii ’90 știe!) la părul lung de acum nu a fost cale chiar atât de… lungă… Și asta pentru că n-am mai avut părul scurt (fie el „castron” sau nu) de când eram mică (pentru că deh, sechele) și din școala generală, am încercat să-l mențin la o lungime medie, cam până la umeri. Am avut și vreo câteva tentative de a-l lăsa mai lung, dar inevitabil, mă plictiseam și ajungeam într-un salon unde spuneam „dacă ați putea să-l tundeți așa, cam până la umeri” și ieșeam de acolo cu o tunsoare bob, ceva mai scurtă decât anticipasem.

tunsoare par lung

Dar acum cred că m-am decis! Îmi las părul să crească (până mă plictisesc și ajung într-un salon unde spun „dacă ați putea să-l tundeți așa, cam până la umeri”…)! Nu m-am plictisit încă, iar părul crește într-o veselie, deci sunt pe drumul cel bun. În viitorul apropiat, va trebui totuși să-i tund vârfurile și să-i dau o formă ca să crească „ordonat”. Pentru părul meu ondulat, nu sunt chiar atât de multe tunsori păr lung din care să aleg, așa că, probabil, voi merge pe varianta clasică cu o tunsoare în scări.

Îngrijirea Părului Lung

Toate bune și frumoase, dar cum îngrijim părul lung? Mai ales că nu e nici o surpriză pentru nimeni că necesită mai multă atenție decât părul scurt. Haideți să vă spun care este rutina mea (ținând cont că am și părul vopsit).

par roscat

Pre-Șamponare

Acesta este un pas opțional pe care aleg să îl fac în funcție de timpul pe care îl am la dispoziție. Așadar, câteodată, folosesc ori o mască pre-șamponare (aplicată pe lungime), ori clasicul ulei de cocos (aplicat la rădăcină și pe lungime) și las să acționeze produsul cât mai mult – de la 30 de minute la 1 oră sau chiar mai mult dacă e o zi leneșă de weekend. Acest pas ajută la protejarea și hidratarea părului.

Spălarea Părului

Da, știu, e neașteptat, dar următorul pas este curățarea părului. Eu am scalpul gras și lungimea părului uscată, așa că aleg un șampon delicat, care să curețe scalpul, dar să nu usuce excesiv vârfurile. Prestez 2 spălări ale părului, insistând la rădăcină, după care folosesc…

Un Balsam Hidratant

Când vine vorba de balsam, întotdeauna mă uit după cel care promite cea mai puternică hidratare ca să contracareze uscăciunea părului și să îl descurce. Mă înțeleg foarte bine cu acest balsam de la Loncolor pentru păr vopsit. Hidratează, descurcă și lasă părul fin și ușor de pieptănat.

balsam par loncolor

Îngrijirea de După Spălare

Folosesc un prosop din microfibră pentru a absorbi excesul de apă, însă, după aceea, las părul să se usuce natural. Pot număra pe degetele de la o mână de câte ori folosesc uscătorul de păr într-un an. Peria rotativă este și ea folosită când și când. Nu vreau să „stresez” părul inutil și să-l usuc și mai tare, așa că mă feresc de aparatele cu căldură, însă știu că asta nu este o opțiune pentru toată lumea.

În schimb, după ce părul este uscat cu prosopul și zvântat, aplic ori o spumă pentru descurcare, ori un balsam leave-in pentru a-i oferi nutriție și hidratare.

De asemenea, după ce se usucă, folosesc ulei de păr sau același balsam leave-in pentru a domoli volumul exagerat și a reduce frizz-ul – eterna mea problemă. Însă, dacă am „norocul” să fie o zi ploioasă sau cu multă umezeală în aer, trebuie să fac pace cu antenele din păr, că nu am nici o șansă să le țin sub control.

Vopsirea Părului

Îmi vopsesc părul o dată la 5-7 săptămâni ca să mă prefac că firele de păr alb nu mai sunt acolo. Tot eu îmi iau țeapă când încep să răsară nestingherite după vreo 2 săptămâni de la vopsire. Așadar, până acum, scorul este de vreo 48-0 pentru părul alb. Însă, eu tot insist și mereu pierd, dar trebuie să recunosc că îmi și place roșcatul și mi se pare că mă definește. Mai ales că îl port de vreo 8-9 ani.

vopsea loncolor par roscat

Vopseaua căreia îi rămân fidelă este Loncolor. Raportul preț-calitate este excelent, iar gama de nuanțe roșcate este printre cele mai variate de pe piață. Mereu îmi fac de cap și combin diverse nuanțe din paleta lor și până acum n-am dat greș cu mixurile mele „nebune”. Culoarea prinde bine, acoperă firele albe (ha!) și este uniformă.

Așadar, rutina mea de îngrijire a părului lung este destul de simplă. Nu am 12 pași și 33 de produse pe care le folosesc, dar sunt mulțumită de cum arată părul meu (doar frizz-ul dacă ar decide să o lase mai moale…). De când este mai lung, mi se pare că și onduleurile mele naturale se văd mai bine și sunt mai definite. Așa că nu am de ce să mă plâng.

Bine, dacă aș putea face o magie să dispară firele albe și să nu mai crească niciodată…

___________________________________________________________

*Acest articol face parte dintr-o colaborare cu Loncolor, dar părerile sunt personale.